Cum-ne-afectează-schimbările-bruște-de-temperatură

În ultimii ani, cele patru anotimpuri cu care eram obișnuiți, nu s-au mai delimitat atât de bine. Astfel că am ajuns să avem doar două anotimpuri, în timpul cărora temperatura variază de la o săptămână la alta sau chiar de la o zi la alta. Schimbările bruște de temperatură nu fac decât să ne afecteze organismul și se manifestă prin oboseală, imunitate scăzută și chiar nervozitate.

O schimbare de cel puțin 4 grade la temperatură într-un interval de timp scurt, afectează organismul. Prin interval scurt se înțelege o perioadă mai scurtă de 14 zile, aceasta fiind minimul de zile în care organismul se adaptează la schimbările de temperatură.

După cum vă așteptați, schimbările de temperatură au efecte negative asupra organismului. Dintre acestea amintim:

1.Sistem imunitar slăbit – Diferențele de temperatură ne afectează, este normal, tocmai din acest motiv, anotimpurile de tranziție aveau rolul de a ne obișuni organismul cu extremele meteo. Din cauză că acestea au cam dispărut, organismul este nevoit să se adapteze singur, iar în timpul acestui proces, sistemul imunitar are de suferit.

2.Riscul declanșării unor afecțiuni – Scăderea sau creșterea bruscă a temperaturii afectează metabolismul și de aici apare și riscul ridicat de apariție al astmului, afecțiunilor pulmonare și celor respiratorii, alergii, depresii și probleme de nutriție.

3.Probleme cu somnul și de concentrare – Când este supus unor schimbări bruște de temperatură, organismul trebuie să își păstreze ritmul de odihnă sau capacitatea de a se concentra, lucruri ce reprezintă o adevărată provocare. Tocmai din această cauză pot apărea insomnii și chiar probleme de concentrare, atunci când avem de-a face cu schimbări bruște de temperatură.

Pe lângă problemele deja expuse, schimbările bruște de temperatură mai aduc cu ele și depresie, anxietate, alergii și chiar probleme cardiovasculare. Astfel că trebuie să învățăm să ne protejăm organismul de aceste variații de temperatură pentru a evita apariția problemelor de sănătate.

Cel mai bun mod este de a acorda o atenție sporită sistemului imunitar. Bucură-te de un sistem imunitar fortificat și protejează-te de problemele de sănătate care vin cu schimbările bruște de temperatruă! Cum poți face acest lucru? Vizitează-ne la Salina din Oraș și rezolvi aceste probleme pe cale naturală, fără medicamente!