JUN
14
Câteva sfaturi utile pentru cei care suferă de alergii

Câteva-sfaturi-utile-pentru-cei-care-suferă-de-alergii

Chiar dacă este primăvara, vara sau toamna, nu scăpăm de alergii. Umiditatea excesivă, căldura, praful și poluarea oferă mediul propice pentru apariția acestora.

Când vine vorba despre diminuarea simptomelor și a disconfortului cauzat de alergii, pe lângă administrarea tratamentului specific, salinoterapia este recomandată.

Diverse studii efectuate au demonstrat că tratarea acestora prin intermediul haloterapiei reduce considerabil riscul apariției. De asemenea, a fost demonstrat faptul că în cazul anumitor alergii, rezultatele desensibilizării, au fost reușite la peste 95% dintre pacienți.

Imunoterapia trebuie făcută după un program de tratament bine stabilit care cuprinde o perioadă mai lungă de timp. Spre exemplu, se urmează o cură de 10 ședințe, apoi o lună pauză, după care urmează o nouă cură de 10 ședințe – 3 luni pauza și din nou 10 ședințe umrate de 6 luni pauză.

Însă nu se oprește aici. După terminarea acestui prim tratament este necesară o serie de 10 ședințe la interval de 6 luni, pe o durată de cel puțin 5 ani. Apoi este recomandată o cură de 10 ședințe pe an, care se poate modifica în funcție de afecțiunile care apar.

În cazul în care aveți probleme cu alergiile trebuie să țineți cont de câteva sfaturi practice, pentru a ajuta la ameliorarea sau chiar întârzierea apariției simptomelor acesteia.

1. Este important să evitați plimbările în aer liber de dimineață până la prânz. De ce? Pentru că în acest interval concentrația de polen din aer este la nivel foarte ridicat.

2. În cazul în care bate vântul aerisirea locuinței se face seara, iar sita de la geam (în cazul în care aveți) se curăță foarte des deoarece se încarcă foarte repede cu polen și cu alți factori alergeni.

3. Spălați lenjeria de pat la temperaturi ridicate și uscați hainele în interiorul locuinței. În acest fel evitați depunerea alergenilor pe rufele proaspăt spălate.

4. Un alt factor care ar putea să declanșeze apariția alergiilor este detergentul solid. Este posibil ca acesta să nu se dizolve în totalitate, iar din acest motiv este recomandat să folosiți detergentul lichid.

5. Un alt aspect foarte important este nivelul umidității din locuință. Pentru a evita apariția alergiilor acesta trebuie menținut la o valoare constantă, adică între 35 – 55%. Dacă depășește 55%, riscul apariției și a dezvoltării fungilor și a acarienilor crește.

Aceste sfaturi vă pot ține departe pentru o perioadă de factorii alergeni, însă o soluție mult mai sigură este salinoterapia.

Pentru prevenirea sau ameliorarea alergiilor vă așteptăm cu drag la Salina din Oraș!